Mănăstirea Călui

Despre Mănăstirea Călui


Mănăstirea Călui se află pe malul Oltețului, în apropiere de Craiova, nu departe de comuna Oboga, comună renumită pentru ceramica ei populară. Așezământul monahal, înconjurat de un puternic zid de cărămidă, a fost întemeiată între anii 1516-1521, în timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), de către banul Vlad și frații săi, Dumitru și Bălică. Primii ctitori au ridicat edificiul până la nivelul temeliilor, dar nu l-au putut probabil termina. Mânastirea Călui, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost ridicată de către boierii Craiovești, apoi a fost restaurată și înfrumusețată de frații Buzești în perioada 20 aprilie – 8 iunie 1588, atunci când au fost inființate și corpurile de chilii, după cum precizează pisania săpată în piatră deasupra ușii de la intrarea bisericii.

Ulterior monumentului i s-a adăugat un exonartex, mărginit de arcade laterale. Biserica Sfântul Nicolae este un monument reprezentativ al arhitecturii muntenești din secolul al XVI-lea, care se impune prin proporțiile grandioase ale turlei și prin bogata decorație a fațadelor. Fațadele bisericii au un parament de cărămidă și tencuială, cu un puternic brâu median, având registrul inferior împărțit în panouri dreptunghiulare, iar cel superior cu arcaturi duble.

Interiorul păstrează un ansamblu de picturi murale realizate de meșterul zugrav Mina între anii 1593-1594, care îi înfățișează pe Frații Radu, Preda și Stroe Buzescu, precum și un tablou cu domnii Mihai Viteazu și Petru Cercel. Biserica a fost renovată în anii 1650, 1828, 1834 și amplu restaurată în 1932-1937.